Sări la conținut Skip to sidebar Sări la subsol

ARTISTA VICTORIA PEEV ȘI CREAȚIILE SALE COSMICE 

TEMPLATE KLUMEA

Cu siguranță ați văzut lucrările Victoriei prin Chișinău.

Ele-ți fură ochii, te cheamă să le admiri, pentru că îți lasă impresia că-s rupte de pe altă planetă. Lucrările Victoriei  sunt despre regăsirea și pacea cu sine și despre relația de armonie cu natura. 

– Victoria, cum a început de fapt drumul tău spre artă? 

Acest drum a început în copilăria mea, care a fost plină de dragoste și creație. Ambii mei părinți au fost oameni de artă, într-un fel. După ce m-am căsătorit, m-am dedicat afacerilor care nu aveau nimic comun cu arta și m-am trezit la un moment dat, înțelegând că m-am pierdut pe mine. După 15 ani de muncă continuă, trebuia să mă regăsesc. Am lăsat afacerea și mi-am schimbat total viață. M-am întors la starea mea de artist pe care o aveam în copilărie. De atunci, am grijă sa nu o pierd și să fac numai ceea ce simt cu sufletul.

A fost o etapă în viața mea când vedeam în față o ușă deschisă și înțelegeam că merg spre ea. În următoarea etapă am ajuns în fața ușii deschise. După care, știam că în curând o să calc pe prag. A urmat perioada, când deja eram pe prag. Acum sunt la etapa când am făcut un pas înainte, după prag, spre o lume plină de lumină și simt că înaintea mea mă așteaptă ceva foarte interesant, pentru a fi descoperit și pentru a crea. Toate aceste etape sunt ore de muncă, muncă, și iar muncă enormă, dar și dragă, pe care o fac din suflet. Doar o singură frază cred că descrie cel mai bine relația mea cu arta: În momentul în care creez, simt că trăiesc.

– Ce te inspiră?
Natura! E atât de minunat creată, formele, culorile din natură, toate astea sunt un ocean de inspirație!

– Ce istorii ascund lucrările tale?
Lucrările mele, fie făcute după schițele designerilor, fie după schițele mele, toate ascund o singură poveste, cea despre transformarea mea interioară, despre bucurie și tristețe. Dragostea, admirația și mulțumirea mea față de Dumnezeu, care este cel mai mare Creator și care mi-a oferit posibilitatea să creez și eu un pic în atelierul Său. Și de fiecare dată, când creez, simt că trăiesc și sunt un om fericit.

– Cu ce materiale îți plac să lucrezi în creațiile tale?
Toată viața am experimentat cu diferite materiale, de la naturale până la cele sintetice. La un moment dat, am hotărât să nu mai folosesc materiale sintetice, pentru că sunt toxice pentru sănătate și natură. În ultimii ani lucrez cu Papier Mâché, pe care îl fac după rețeta mea de autor, dar și cu lutul japonez, care se usucă fără prelucrare termică, în aer liber. Acestea sunt cele 2 materiale de bază. Lucrările din Papier Mâché de autor sunt foarte rezistente, nu se sparg. Cu Papier Mâché pot realiza cele mai diverse texturi.

 – Care sunt problemele cu care te confrunți ca și artistă?
Dacă vorbim de probleme interioare, am mereu frământări și dubii, probabil ca și fiecare artist, dacă e bine ceea ce fac, poate mai bine ar fi să închid atelierul și să nu mai fac nimic.

– Apropo, arta îți aduce profit?
Cineva a zis că omul este fericit atunci, când hobby-ul coincide cu profesia sa. Eu sunt de două ori mai fericită atunci, când creez, pentru că hobby-ul meu s-a transformat în profesia care aduce profit. Poate nu atât de mare ca un business, dar îi mulțumesc Domnului pentru ceea ce am.

Lucrările designerei Victoria Peev pot fi admirate în interioare private, oficii de companii locale, dar și în mai multe restaurante din Chișinău: Momo
DayZi, Blue River, Holz Gastrobar, Decor Park, Fuior, E sushi.

Lasă un comentariu

0.0/5