Sări la conținut Skip to sidebar Sări la subsol

AGRIKLUMEA: ISTORIA AGRICULTORULUI CARE NU ARĂ PĂMÂNTUL

TEMPLATE KLUMEA (1)

Igor Tcaci este unul dintre primii agricultori de la noi

care a început să facă agricultură ecologică. Deține peste 1100 de hectare în satul Hiliuți, Râșcani, pe care cultivă grâu, orz, rapiță, soia și alte culturi. Una dintre cele mai mari probleme cu care se confrunta era seceta, agricultorul urmărea disperat cât de însetat era pământul, de aceea solul era dur și trebuia să-l prelucreze mai mult timp. Asta înseamnă în primul rând costuri de combustibil.

După lungi căutări, Igor a auzit de NO – TILL, o tehnologie nouă de prelucrare a pământului. Datorită faptului că plantația se ară o dată la patru ani, iar brazda nu se întoarce, umezeala se păstrează mult timp în sol.

În 2013, agricultorul a început să folosească această tehnologie pe terenurile sale, iar rezultatele bune nu s-au lăsat mult așteptate.

Cu timpul, Igor a mai observat o problemă cu care se confrunta pământul. Din cauza că acesta e îmbibat cu tot felul de substanțe chimice, microflora lui nu se mai dezvoltă. Elementar, din el au dispărut viermii care prelucrează solul. De aceea, agricultorul păstrează pe câmp toate rămășițele vegetale rămase în urma recoltării. Aceste resturi au un rol de protecţie a solului, pentru că nu permit penetrarea razelor ultraviolete şi facilitează dezvoltarea microflorei, care creşte fertilitatea stratului de humus.

Igor recunoaște, că la început oamenii erau uimiți, când auzeau că el nu-și ară terenurile. Totuși a reușit să-i convingă, că această metodă permite păstrarea stratului de cernoziom, dar şi sporește recolta.

Totuși, renunțarea la plug nu este așa de simplă cum pare. Fermierul a învățat să-şi organizeze cât mai bine oamenii şi munca. De asemenea, antreprenorul crede că este important ca agricultorul să se pregătească moral , înainte de a trece la această metodă de agricultură.

Agricultura repsonsabilă presupune multă disciplină, planificare a lucrărilor, cunoaștere a fenomenelor naturale. Nu e simplu să-i convingi pe oameni ca să-și schimbe obiceiurile de a prelucra pământul și să nu mai mizeze pe chimia de laborator, ci doar pe chimia pământului.

Igor Tcaci este unul din fermierii exemplu, căruia nu îi este frică să testeze și să implementeze cele mai moderne tehnologii de producere a culturilor de câmp.

„ Trebuie să producem calitativ, să ne adaptăm tendințelor pieții și să avem o abordare corectă în ceea ce facem. Toți își doresc să consume sănătos, iar noi trebuie să oferim această posibilitate, producând eco. Agricultura trebuie făcută cu gândul la generațiile viitoare”.

Lasă un comentariu

0.0/5