CE-AM FI NOI FĂRĂ ARTĂ? BY DARIA RUSU " Acest proiect a apărut cu suportul financiar al patronilor Klumea, ca să punem în lumină creatorii locali din diverse domenii, în contextul pandemiei şi a lipsei festivalurilor care erau o oportunitate ca aceştia să se manifeste. #ceamfinoifaraarta a fost menită ca o idee ce să susțină artiştii care ne inspiră, iar Daria a selectat persoanele cu care rezonează ea cel mai mult şi crede că sunt personalități de care putem fi mândri.
AGRIKLUMEA AGRI KLUMEA este un proiect fotografic, realizat în colaborare cu fotograful Victor Garstea. AgriKlumea este despre oamenii care-și iubesc pământul, și-l îngrijesc cu toată virtutea și dedicația lor. Este onorabil să faci agricultură responsabilă, pentru că în așa mod îți demonstrezi dragostea față de țara ta la propriu. Timp de câteva luni, Victor Garștea a cutreierat Moldova și a surprins agricultorii în toată splendoarea hărniciei lor.
LEGENDE ȘI POVEȘTI DE PE NISTRU Știați de Știma Nistrului, povestea de dragoste a lui Laur și Teia sau de legenda întemeierii satului Tîrnauca? Douăzeci de povești și legende culese de la locuitorii satelor Holercani, amplasat pe malul drept și Tîrnauca, de pe malul stâng, au fost adunate în cartea „Povești și legende de pe Nistru”. A fost posibil datorită sprijinului financiar oferit de Uniunea Europeană, în cadrul Programului „Susținerea măsurilor de promovare a încrederii”, implementat de PNUD.
BĂNCILE ”COVORUL DORULUI” KLUMEA a instalat 5 bănci uriașe la Ungheni, Chișinău, Orhei, Bălți și Mereni. Scopul acestor instalații urbane este încadrarea în spațiile publice a simbolurilor de pe covoarele țesute. Prima bancă, „Pomul vieții” a fost instalată în toamna 2014, fiind un proiect Klumea, susținut de antreprenori locali și naționali. Designul acestei creații îi aparține lui Mihai Stamati, iar pe bancă sunt redate, de fiecare dată, alte motive tradiționale pentru neamul nostru. Băncile au fost pictate de tinerii artiști moldoveni: Radu Dumbravă și Ecaterina Vorona