MOLDOVA ÎN RÂND CU LUMEA MERGE ÎN DIASPORĂ

În luna iunie, echipa KLumea

a lansat MOLDOVA ÎN RÂND CU LUMEA - o campanie de activism civic, prin care echipa și-a propus sa informeze si să educe cetățenii despre importanța participării la Referendumul Constituțional de pe 20 octombrie pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Pe parcursul verii, echipa KLumea a colaborat cu artiști și lideri de opinie cu care au participat la cele mai mari festivaluri din țară, pentru a informa vizitatorii despre referendum și în ce mod rezultate lui ne vor influența viitorul.

Și pentru la referendum sunt invitați să participe toți cetățenii, inclusiv cei din diaspora, campania MOLDOVA ÎN RÎND CU LUMEA merge în afara țării, spre cele mai mari comunități diasporale.

Dacă te afli în apropiere de unul din orașele de mai jos, distribuie informația și invită și prietenii să se alăture.

IA MANIA

15 septembrie - Canada

Echipa va ajunge la Montreal alături de soprana Valentina Nafornița și dirijorul Cristian Spătaru.

Pentru bilete AICI

IA MANIA

22 septembrie - Germania

Dacă locuiți în Germania, atunci puteți veni la evenimentul din Potsdam, la care va cânta și interpretul Pasha Parfeni.

Click aici pentru detalii

Intrare gratuită!

IA MANIA

28 și 29 septembrie - Italia

Diaspora din Italia este așteptată pe 28 septembrie la Milano și 29 septembrie la Genova ca să vorbim despre viitorul țării și să ne distrăm la 2 concerte cu Aura.

Intrare gratuită!

Click aici pentru detalii

IA MANIA

4 octombrie - Marea Britanie

Din Italia echipa merge la Londra! Nu ratați un concert fantastic cu Snails, Black Olives dar și un stand up cu Andrei Bolocan.

Click aici pentru detalii

IA MANIA

12 octombrie - Franța

Diaspora din Franța este așteptată la Nisa, la un concert cu pianistul Marcel Lazăr și soprana Ana Cernicova.

Click aici pentru detalii

Intrare gratuită!

IA MANIA

17 octombrie - București, România

Iar basarabenii din România sunt așteptați pe 17 octombrie la București, acolo unde se va încheia turneul campaniei Moldova În Rând cu Lumea prin diasporă.

Click aici pentru detalii

Intrare gratuită!

Dragi moldoveni din diasporă, votul vostru poate aduce MOLDOVA ÎN R ND CU LUMEA!

Implicați-vă activ, informați și invitați pe toți apropiații voștri la referendum.

Dacă ne dorim o țară pașnică și prosperă, să nu lăsăm deciziile importante pe seama politicienilor.

„În rând cu lumea” este o campanie apolitică, de educație civică, organizată de Asociația Obștească Calumea și susținută de USAID MOLDOVA, care are drept scop educarea spiritului civic și informarea cetățenilor despre importanța participării la procesele electorale din Republica Moldova. Evenimentele campaniei ÎN RÂND CU LUMEA în diasporă sunt organizate de echipa KLumea cu susținerea Fondului American pentru Întreprinderi Ucraina - Moldova și Asociația Obștească „Institutul pentru Inițiative Strategice” (IPIS)

Share this post